Debut solid al anului 2026: BlueSpace Technology obține patru contracte NATO într-o singură lună

bluespace technology contracte nato defendar

Anul 2026 debutează cu un semnal puternic pentru mediul de afaceri românesc orientat spre export. BlueSpace Technology, lider regional în producția de echipamente TEMPEST, își consolidează statutul de furnizor de încredere pentru NATO, după ce a semnat patru contracte de export chiar în prima lună a anului 2026. Valoarea cumulată a contractelor se ridică la câteva sute de mii de euro.

Confirmarea unui trend ascendent pe piața de securitate a informațiilor

Rezultatele din ianuarie confirmă evoluția solidă a companiei pe segmentul exporturilor de soluții TEMPEST, continuând performanțele obținute în anii anteriori. BlueSpace Technology se poziționează astfel ca un actor-cheie din Europa de Est pe o piață extrem de competitivă, dominată de cerințe tehnologice și de securitate la cel mai înalt nivel.

CEO BlueSpace: „Succesul nostru este și succesul României”

Constantin PINTILIE ceo blue space defendar

„Calitatea echipamentelor, prețurile competitive și capacitatea noastră de a inova constant ne asigură un statut de furnizor de încredere la nivel NATO. Estimăm pentru 2026 rezultate foarte bune, nu doar pe segmentul TEMPEST, ci și pe alte obiective strategice ale companiei”,

a declarat Constantin Pintilie, CEO BlueSpace Technology.

Potrivit acestuia, deviza companiei – «Pentru că se poate și în România» – capătă o dimensiune concretă prin contractele internaționale câștigate.

Prezență extinsă în rețele informatice NATO și ale statelor aliate

În 2025, BlueSpace Technology a livrat echipamente TEMPEST în cadrul a peste 25 de contracte internaționale. Produsele companiei sunt integrate în rețele informatice care gestionează date clasificate, utilizate de instituții din NATO și din state aliate sau partenere ale României, precum Bulgaria, Belgia, Spania, Ungaria, Grecia, Olanda, Finlanda și Ucraina.

Portofoliu complet de echipamente TEMPEST certificate NATO și UE

Compania este certificată oficial de NATO și Uniunea Europeană ca producător de echipamente TEMPEST. Gama de produse include:

  • stații de lucru TEMPEST nivel A, B și C
  • laptopuri și monitoare securizate
  • imprimante și periferice TEMPEST
  • rack-uri de comunicații securizate.

Investiție strategică: laborator EMC unic în Europa Centrală și de Est

Potrivit reprezentanților companiei, un avantaj competitiv major îl reprezintă infrastructura proprie de testare și certificare, bazată pe laboratoare acreditate NATO și UE, conforme cu standardele internaționale, inclusiv SDIP-27.

În perioada următoare, BlueSpace Technology anunță că va construi la Moreni, județul Dâmbovița, un laborator de ultimă generație pentru testarea compatibilității electromagnetice (EMC) a echipamentelor militare majore – tancuri, vehicule blindate și alte platforme de mari dimensiuni. Aceasta va fi singura facilitate de acest tip din Europa Centrală și de Est.

Total
0
Shares
Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts