Este oficial! Comisia Europeană a aprobat proiectele României prin SAFE, în valoare de peste 16 miliarde de euro

UE lansează ReARM Europe 800 miliarde euro pentru o armată europeană gata de luptă până în 2030 defendar

Comisia Europeană a aprobat proiectele naționale de apărare ale României finanțate prin instrumentul SAFE (Security Action for Europe), cu o valoare totală ce depășește 16 miliarde de euro, a anunțat premierul Ilie Bolojan, pe contul official de Facebook.

România va putea accesa, începând din primăvară, un împrumut pe termen lung, cu dobânzi reduse, după semnarea acordului de finanțare.

ilie bolojan defendar

„Comisia Europeană a aprobat proiectele naționale de apărare ale României, în valoare de peste 16 miliarde de euro, prin programul SAFE. Începând din primăvară, după semnarea acordului, România va putea accesa acest împrumut pe termen lung, cu dobânzi reduse”,

a transmis Ilie Bolojan.

sursa: Facebook/Ilie Bolojan

Infrastructură strategică și consolidarea industriei de apărare

Printre proiectele care vor beneficia de finanțare se numără autostrăzile din Moldova, considerate esențiale din perspectivă strategică și de securitate:

  • Pașcani – Suceava – Siret
  • Pașcani – Iași – Ungheni.

Fondurile SAFE vor fi utilizate și pentru întărirea industriei naționale de apărare, prin investiții directe, transfer de tehnologie militară și crearea de noi locuri de muncă.

ilie bolojan defendar

„Pe baza acestor finanțări, ne vom întări industria de apărare prin investiții, transfer de tehnologie militară și crearea de noi locuri de muncă. Proiectele vor contribui la dezvoltarea infrastructurii militare și civile, la dotarea armatei române cu echipamente moderne de apărare și la creșterea securității țării noastre”

a precizat premierul.

Președintele României, Nicușor Dan: România primește a doua cea mai mare alocare din UE

Decizia Comisiei Europene a fost salutată de Președintele României, Nicușor Dan, care a subliniat impactul strategic al finanțării obținute.

nicusor dan presedinte romania defendar

„Decizia Comisiei Europene de a aproba aplicația României pentru finanțare prin instrumentul SAFE, care ne va pune la dispoziție peste 16 miliarde de euro, este o veste foarte bună”,

a declarat Nicușor Dan, pe contul oficial de Facebook.

Șeful statului a arătat că proiectele vizate erau oricum necesare, însă ar fi fost finanțate la costuri mult mai mari din bugetul național.

„Acești bani sunt pentru achiziții, proiecte și investiții esențiale de securitate pe care România oricum le avea în vedere și singură le-ar fi finanțat la costuri mult mai mari.”

Un pas decisiv pentru securitatea europeană

Potrivit președintelui, România beneficiază de a doua cea mai mare sumă alocată unui stat membru UE prin SAFE, ceea ce reprezintă o oportunitate majoră pentru accelerarea investițiilor în industria națională de apărare și în infrastructura de transport.

„Instrumentul SAFE, un mecanism temporar de împrumut, instituit ca răspuns la criza de securitate actuală, reprezintă un pas concret pe care UE îl face cu hotărâre pentru a-și proteja cetățenii.”

Oficialul a subliniat că finanțările vor contribui semnificativ la crearea de locuri de muncă bine plătite și la modernizarea infrastructurii critice, inclusiv Autostrada Moldovei, consolidând totodată rolul României ca partener responsabil în cadrul Uniunii Europene.

Ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță, a reacționat și el pe rețelele de socializare.

“21 de proiecte de înzestrare, de la mașini blindate, la drone, nave, elicoptere, arme, muniție, apărare antiaeriană, radare, vor fi contractate în ritm alert în următoarele luni. Cum? Transparent, prin criterii clare, urmărind cea mai bună variantă pentru statul român,”

a publicat Radu Miruță, Ministrul Apărării Naționale.

Mai puteți citi pe Defendar.ro

Pentru context mai amplu despre instrumentul SAFE și modul în care România va beneficia de acest mecanism european de securitate, accesați și:

Total
0
Shares
Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts